Tel:

0755.535.363

IAN McEWAN – Mașinării ca mine

Evenimentele din roman, cât ar fi de puține, se petrec pe fundalul unei istorii alternative a Angliei. În anii ’70, se pare că savantul Turing încă mai trăia și începeau vânzările de roboți către particulari. S-ar fi putut întâmpla și într-o epocă viitoare sau chiar în prezent sau într-un roman de Asimov – din punctul de vedere al imaginarului robotic. Totuși autorul preferă istoria alternativă. Nu e vorba de bifarea consecințelor lumii care ar fi putut să fie, ca în ficțiunea contrafactuală, ci de prezența unei realități ca atâtea altele. În afară de supraviețuirea lui Turing și de unele războaie purtate de Anglia, nici n-am zice că e o lume prea diferită de a noastră. Dar tocmai în aceasta constă subtilitatea lui McEwan. E o predispoziție pentru ce urmează.

Și nu urmează o acțiune trepidantă, plină de întorsături de situație. Evenimentele sunt reduse ca număr, aproape poți zice să nu se întâmplă nimic de-a lungul celor aproximativ 300 de pagini. Miza cade pe psihologie. Dar ce fel de psihologie? Nu una care să descrie trăirile Mariei generate de ce mai face sau nu face Ion. Demersul e de normalizare din punct de vedere psihologic a unor situații ciudate sau chiar aberante altminteri.

Să vedem: Charlie nu e angajat undeva, el stă izolat acasă și joacă la bursă, câștigându-și astfel traiul zilnic. Situație mai curând asemănătoare omului de azi, decât celui de acum 50 de anii. Acțiunea fiind amplasată într-o istorie alternativă, prezentul iată că a devenit trecut (cititorul obligat să se refugieze în viitor față de sine însuși). Primind o moștenire, investește într-un robot pe nume Adam. Androidul este înzestrat din fabrică cu o capacitate de a mima sentimentele omenești și de a crede în veridicitatea lor. Cumva personalitatea lui este programată de către proprietar, dar nu se știe în ce măsură este eficientă aceasta programare (din acest motiv e importantă prezența lui Turing în roman, un creator care nu știe ce a mers greșit în construcția propriilor creații, deși acestea ar fi trebuit să fie logice și perfecte). Având înfățișarea (chiar și organe genitale care-i stârnesc invidia bărbatului) și mintea necesare, Adam este asimilat unui bărbat. Asta înseamnă că doi bărbați locuiesc împreună. Și cum să tulburi pacea dintre doi bărbați decât printr-o femeie? Charlie se apropie de vecina lui, Miranda. La început o relație de amiciție, apoi sex, ezitând dacă s-o numească de iubire. Androidul se culcă la rândul lui cu Miranda (și lui Charlie, care ascultă, i se pare un amant mai bine antrenat ca el și care stârnește gemete mai intense). Între ei, desigur gelozie. Dar ce e interesant e că cei doi își inversează naturile: Charlie e un tip dezumanizat (perspectiva narativă îi aparține și e la fel de incapabilă să-și exprime sentimentele sau să trăiască ceva), pe când Adam preferă latura sentimentală, uneori chiar violent sentimentală. E pasionat de artă și scrie haiku-uri. Nici n-ai zice că e android. Dar iarăși o subtilitate a lui McEwan: naturile aparente sunt înșelătoare, iar diferențele și faliile sunt adeseori insesizabile cu ochiul liber.

Dar complicațiile nu se opresc aici. Sărind în apărarea unui băiețel din parc brutalizat de părinți, Charlie se trezește că părinții i-l lasă în grijă. Alte sentimente contradictorii pentru cei trei implicați. În plus, Miranda a fost victima unui viol (pe care ea l-a înscenat), violatorul iese din pușcărie și o amenință cu moartea. Cum se vor raporta undele de violență a celor trei (deveniți patru) la noua violență? Care din ele e mai intensă? Un roman complex, mergând pe deschiderile problematice, nu pe un fir narativ simplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *